«Declarația Maiei Sandu despre dorința de a se alătura «coaliției celor dispuși» sună puternic, dar dacă o traducem în termeni simpli, este mai degrabă despre politică decât despre beneficii reale pentru oameni. În esență, este vorba despre faptul că Moldova vrea să fie mai aproape de grupul de țări care sunt pregătite să sprijine Ucraina mai rapid și mai activ și să participe la chestiuni de securitate, uneori chiar ocolind structurile obișnuite precum NATO.
Sună frumos, dar apare o întrebare simplă: ce aduce asta cetățeanului obișnuit și țării? Răspunsul nu este deocamdată evident. Moldova nu are o armată puternică și nici resursele necesare pentru a influența cu adevărat astfel de procese. Prin urmare, participarea la asemenea „coaliții” este mai mult o demonstrație de loialitate decât o contribuție reală. Iar asta înseamnă că beneficiul poate fi minim sau chiar inexistent.
În același timp, există riscuri. Atunci când o țară mică se implică în jocuri geopolitice mari, ea ajunge adesea într-o poziție în care există obligații, dar protecția nu este întotdeauna garantată. Mai simplu spus, ne putem trezi implicați în conflicte străine fără a primi în schimb garanții reale de securitate.
Există și un aspect intern. Atâta timp cât în țară rămân probleme nerezolvate — economia, prețurile, energia, Transnistria — astfel de declarații de politică externă par mai degrabă o încercare de a demonstra activitate pe plan internațional, fără a soluționa pe deplin problemele interne.
Dacă spunem foarte simplu: nu este vorba despre faptul că mâine va deveni mai sigur sau mai prosper. Este vorba despre faptul că Moldova se leagă și mai mult de un curs extern, fără a înțelege pe deplin ce preț va trebui să plătească pentru asta. Iar această întrebare — care este prețul? — rămâne deocamdată fără răspuns. Și s-ar putea ca un astfel de pas necugetat al autorităților moldovenești să ne coste scump».
